Lecţia 6: Pocăinţa de faptele moarte

Lecţia 6: Pocăinţa de faptele moarte

de Michael Fackerell

În lecţia trecută, am văzut minunata provizie pe care Dumnezeu a făcut-o pentru noi prin moartea şi învierea lui Isus Cristos. Am văzut că această lucrare a lui Dumnezeu pentru noi a fost făurită să întoarcă toate efectele rebeliunii omului împotriva lui Dumnezeu. Toate lucrurile rele pe care noi le-am meritat au fost puse pe Isus la cruce, în timp ce toate binecuvântările Împărăţiei care aparţin lui Isus noi le împărtăşim prin cruce şi înviere. Nici o grămadă de fapte religioase sau supunere la poruncile lui Dumnezeu, nu ne poate CUMPĂRA binecuvântările lui Dumnezeu. ISUS a cumpărat aceste binecuvântări pentru noi la cruce. Noi nu putem spune niciodată că prin faptele noastre noi merităm vreo parte a mântuirii lui Dumnezeu. Mântuirea lui Dumnezeu este pusă la dispoziţie gratuit. Noi suntem ” justificaţi gratuit de harul Său prin răscumpărarea care este în Isus Cristos” (Romani 3:24). ” Prin har am fost mântuiţi, prin credinţă şi aceasta nu vine de la noi; ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca nimeni să nu se laude.” (Efeseni 2:8-9).

Oricum, nimeni nu poate primi pace cu Dumnezeu dacă încă vrea să se lupte cu Dumnezeu şi să se împotrivească Voiei Sale. Isus ne-a spus că ” pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuie predicată în Numele Său la toate naţiunile” (Luca 24:47). Deşi mântuirea este un dar, numai aceia care se pocăiesc şi cred Evanghelia primesc acel dar. Mai mult, Scriptura este plină de avertizări împotriva întoarcerii la un stil de viaţă de păcat şi rebeliune după primirea cunoştinţei adevărului. (Evrei 10:26-31; 2 Petru 2:20-21). De aceea, pocăinţa noastră de faptele moarte nu ne face să merităm iertarea lui Dumnezeu, dar este una din cele două condiţii pentru primirea acestei iertări. Ne vom uita la această doctrină mai adânc.

Ce este pocăinţa?

Ce nu este pocăinţa.

1. Pocăinţa nu este un fel de a te îmbrăca sau un fel de a vorbi. Nu este ca femeile să-şi acopere capul. Nici să mergi la o biserică evanghelică. Nici să foloseşti cuvinte religioase ca ” frate, soră” . Poţi face toate acestea şi încă să nu te pocăieşti.

2. Pocăinţa nu este numai să-ţi pară rău că ai păcătuit sau ai greşit. Nu este o emoţie. Emoţia şi părerea de rău pentru păcat se alătură pocăinţei, dar este posibil să-ţi pară rău, să ai remuşcări şi chiar să plângi fără pocăinţă adevărată.

Ce este pocăinţa.

Pocăinţa este o schimbare serioasă a minţii care conduce la o schimbare a direcţiei. Cuvântul în greacă (metanoia) înseamnă ” a-ţi schimba mintea” în timp ce cuvântul în ebraică implică o schimbare de direcţie. Faptele moarte sunt orice fapte care sunt opuse Cuvântului lui Dumnezeu. Ele includ faptele firii – ”adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, petreceri dezmăţate şi alte lucruri ca acestea. ” (Galateni 5:19-21). Dumnezeu spune că acei care practică astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Orice lucru care nu este făcut în credinţă intră în categoria faptelor moarte, atâta timp cât nu vine din încredinţare este păcat (Romani 14:23). Orice lucru care nu este făcut în dragoste este o ” faptă moartă” (1 Corinteni 16:14). Orice faptă religioasă făcută în puterea omului este o ”faptă moartă” pentru că nu are viaţa lui Dumnezeu în ea. Observaţiile fără inimă ale tradiţiei religioase pe care omul le performă sunt toate ”fapte moarte”. Chiar rugăciunea, jertfele şi a merge la biserică poate fi în clasa faptelor moarte când inima se întoarce de la Dumnezeu şi de la Cuvântul Lui.(Proverbe 28:9)

Astfel, pocăinţa de faptele moarte înseamnă să realizezi că toate aceste lucruri menţionate mai sus sunt împotriva lui Dumnezeu şi trebuie să renunţăm la ele din inimă. Implică a renunţa la toată mândria religioasă, toată independenţa faţă de Dumnezeu şi toate practicile necurate şi necinstite. Implică o schimbare a inimii şi a stilului de viaţă.

Ioan Botezătorul şi Pavel amândoi au învăţat că bărbaţii şi femeile care se pocăiesc trebuie să ” facă fapte vrednice de pocăinţă” (Luca 3:8). Aceasta înseamnă nu numai să-ţi pară rău sau să spui că ai păcătuit, ci să-ţi schimbi purtarea şi să cauţi să refaci acolo unde este nevoie pentru păcatele din trecut împotriva altora. Deseori implică de asemenea să te smereşti înaintea celor care le-ai greşit. Înseamnă să trăieşti o viaţă nouă după voia lui Dumnezeu. Pavel a învăţat peste tot că oamenii trebuie să se ”pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu şi să FACă FAPTE VREDNICE DE POCăINţă.” (Fapte 26:20).

De exemplu, dacă ai rănit pe cineva – contactează-i şi cereţi iertare. Dacă ai furat de la cineva, mărturiseşte-o, dă lucrurile înapoi sau dă banii înapoi cu dobândă. Dacă nu ai nimic să dai înapoi încă, mărturiseşte şi recunoaşte-ţi datoria ta faţă de persoana sau instituţia respectivă. Dacă ai plângeri împotriva altora, iartă-i aşa cum Cristos te iartă pe tine.(Coloseni 3:13; Marcu 11:25).
Dacă ai păcătuit, opreşte-te de a mai păcătui. Opreşte-te de a mai fi egoist. Dă-ţi viaţa lui Dumnezeu şi caută să-L mulţumeşti pe El.

” Dumnezeu, deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. (Fapte 17:30)

Este pocăinţa esenţială?

Aceasta este o problemă foarte importantă care nu este bine explicată chiar în multe biserici protestante. Felul de pocăinţă despre care vorbim nu este des prezentat ca o condiţie pentru mântuire. Evanghelizarea mai modernă pune jos importanţa pocăinţei din frica că oamenii nu-l vor primi pe Isus dacă este prezentat aşa. Rezultatul este că mulţi oameni care ” au fost conduşi la Cristos” nu sunt schimbaţi! Stăpânirea păcatului în vieţile lor este lăsată substanţial neprovocată. Oamenii devin cu inima împărţită, căldicei, creştini nerecunoscători care sunt încă legaţi de păcat mai mult decât sunt de Cristos. Niciodată convinşi adânc de păcat , neprihănire şi judecată, ei văd Evanghelia ca un fel de ofertă pe care o pot încerca. Majoritatea ”convertiţilor”, devenind dezamăgiţi cu rezultatele experienţei lor sau fiind ispitiţi, niciodată nu stau îndeajuns de mult în biserică ca să afle ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre pocăinţă. Acei convertiţi care stau de multe ori, se confortează în ideea comun acceptată şi practicată că noi nu trebuie să fim aşa de disperaţi să scăpăm de păcat.

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie autoritatea noastră la această întrebare. Ce au spus Isus şi apostolii Săi?

Din învăţătura lui Isus:

” Pocăiţi-vă şi credeţi Evanghelia.” (Marcu 1:15)

”… Dacă nu vă veţi pocăi, cu toţi veţi pieri.” (Luca 13:3). Aceasta se referă clar la mai mult decât moartea fizică , deoarece toţi apostolii au murit fizic, deşi putem fi siguri că toţi în afară de Iuda Iscarioteanul erau oameni care se pocăiseră. Isus aici spune:” Dacă nu vă întoarceţi de la păcatele voastre, veţi merge în iad.”

” şi dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o şi arunc-o de la tine; căci este mai bine pentru tine să moară unul din mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.” (Matei 5:30). Sună asta că Isus încurajează o atitudine obişnuită faţă de orice probleme pe care le-am putea avea cu păcatul în viaţa noastră? El spune că trebuie să scăpăm de orice care ne face să păcătuim fără să ţinem seama cât ne costă sau dacă nu vom merge în iad.

Chiar slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se pocăiască sau vor fi condamnaţi. ” şi SLUJITORUL acela care a ştiut voia stăpânului Său şi nu s-a pregătit sau nu a făcut în acord cu voia Lui va fi BăTUT cu MULTE LOVITURI.” (LUCA 12:47)

Creştinii se spune că sunt mlădiţe în via lui Isus. Totuşi, ” fiecare mlădiţă ÎN MINE (Isus) care nu aduce roadă, El (Tatăl) o îndepărtează” (Ioan 15:2). Isus a spus:” Dacă cineva nu rămâne în Mine, este dat afară ca mlădiţă şi se usucă; şi apoi sunt adunate şi aruncate în foc şi ard.” (Ioan 15:6)

” Dar ACELA CARE ÎNDURĂ PÂNĂ LA SFÂRŞIT va fi mântuit.” (Matei 24:13)

” Acela care va birui va fi îmbrăcat în alb şi n-am să-i şterg numele său din Cartea Vieţii.” (Apocalipsă 3:5). Această promisiune este pentru aceia care biruiesc păcatul nu pentru aceia care sunt biruiţi de păcat.

” Dar oricine Mă neagă înaintea oamenilor şi Eu îl voi nega înaintea Tatălui care este în ceruri.” (Matei 10:33)

” Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:15)

” Intraţi pe poarta cea strâmtă; pentru că lată este poarta şi largă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce umblă pe ea. Pentru că strâmtă este poarta şi dificilă este calea care conduce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc.” (Matei 7:13,14)

şi în final,

” Nu orişicine-Mi spune: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci ACELA CARE FACE VOIA TATĂLUI MEU DIN CERURI.” (Matei 7:21). Isus va spune la mulţi, :Depărtaţi-vă de la Mine , toţi cei care practicaţi fărădelegea.”

Din învăţătura lui Pavel …

” Căci dacă continuăm să păcătuim după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai există nici un sacrificiu pentru păcat, ci o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici.”(Evrei 10:26,27)

” într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi peste cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Tesaloniceni 1:8)

” Căci dacă Dumnezeu nu a cruţat ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă rămâi în bunătatea aceasta; altfel, vei fi tăiat şi tu.”(Romani 11:21-22)

Este clar nu numai că trebuie să ne pocăim dar şi de asemenea trebuie să rămânem pocăiţi şi să continuăm să ne întoarcem de la păcat oricând îl vedem în viaţa noastră. Isus le-a spus creştinilor din Efes : ” Adu-ţi deci aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi fă faptele dintâi . Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” (Apocalipsă 2:5)

De la ce trebuie să ne pocăim?

Este nefolositor să le spui oamenilor simplu ”pocăiţi-vă de păcatele voastre” dacă ei nu ştiu ce înseamnă pocăinţă şi dacă ei nu sunt siguri care sunt păcatele lor. De multe ori noi nu suntem complet conştienţi de păcatele noastre. Acesta este un motiv pentru care Dumnezeu ne-a dat legea – ca să cunoaştem păcatele noastre.Toată viaţa noastră Duhul Sfânt ne poate spune lucruri, pe care le-am făcut fără să ştim, dar care nu-I plac lui Dumnezeu ;atitudini, feluri de vorbire, acţiuni – şi aşa nu este posibil să faci o listă a tuturor lucrurilor de la care Dumnezeu vrea să te întorci. Oricum, aşa ca tu să ai cel puţin ceva cunoştinţă despre ce vrea Dumnezeu, aici sunt câteva lucruri da la care trebuie să ne pocăim dacă ele există în vieţile noastre:

1. Orice încălcare a esenţei celor zece porunci, în special prima. Trebuie să renunţăm la orice idolatrie ( a pune ceva sau pe cineva înaintea lui Dumnezeu).

2.Necredinţă şi frică. (Apocalipsă21:8). A nu crede sau a nu te încrede în Cuvântul lui Dumnezeu sau a-ţi fi teamă să-L aplici sunt păcatele-rădăcină care conduc la multe alte păcate. Necredinţa este o alegere pe care Dumnezeu o condamnă. Înseamnă să-L numeşti pe Dumnezeu mincinos.

3. Lipsă de dragoste faţă de Dumnezeu. Cum te-ai simţii dacă cei iubiţi de tine ar arăta semne că nu-i mai interesează de tine? Cât de pasionat eşti tu faţă de Dumnezeu? Cât de mult preţuieşti ca prezenţa Sa să se manifeste în viaţa ta?

4. Rebeliune (neascultare voită) împotriva lui Dumnezeu, a Cuvântului Său, împotriva conducerii bisericii este un păcat ca şi vrăjitoria.

5. Orice am definit mai sus ca fiind ”fapte moarte”, în special faptele firii menţionate în Galateni 5:19-21, cum ar fi adulterul, curvia, necurăţia, vrăjitoria, ura şi altele.

6. Nemulţumire. Noi trebuie să dăm mulţumiri lui Dumnezeu în toate lucrurile (1 Tesaloniceni 5:18; Coloseni 3:17).

7. Lipsa de rugăciune. Nouă ni se porunceşte să ne rugăm întotdeauna în Duhul (Efeseni 6:18), fără încetare ( 1 Tesaloniceni 5:17). Dumnezeu ne dă Duhul Său cel Sfânt ca să facă asta o posibilitate. Dacă tu dispreţuieşti sau neglijezi acest dar al Duhului Sfânt, sau refuzi să umbli în părtăşie cu Dumnezeu deşi eşti botezat în Duhul, faci păcat şi trebuie să te pocăieşti.

8. Eşec în a da zeciuiala. Dacă nu dăm 10% din venitul total al nostru lui Dumnezeu noi furăm de la Dumnezeu şi nu putem să aşteptăm binecuvântarea Lui peste viaţa noastră financiară.

9. Eşec în a fi credincios la biserică şi la părtăşie.Ar trebui ” să ne îndemnăm unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice astăzi, pentru ca nici unul din noi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului” (Evrei 3:13). Noi ” nu trebuie să uităm adunarea noastră laolaltă, cum au unii obicei, dar să ne îndemnăm unul pe altul, cu cât mai mult vedem că ziua se apropie”.

10. Încălcarea de promisiuni (necredincioşie). Mulţi încalcă promisiunile lor către Dumnezeu şi trec cu vederea încălcarea promisiunilor faţă de alţii. Roada Duhului include credincioşie (a fi la dispoziţie ). Isus a spus ”lasă ca ”da” al tău, să fie ”da” şi ”nu”, să fie ”nu”. Trebuie să facem altora, ce vrem să ni se facă nouă.

11. Eşec în a mărturisi pe Cristos înaintea oamenilor. (Matei 10:33). Ni se porunceşte să predicăm Evanghelia la orice făptură.

12. Eşec în a medita asupra Cuvântului. (Coloseni 3:16; Proverbe 4:20-22). Aceasta conduce la o mulţime de alte ocazii pentru păcat. Conduce la necredinţă, prostie şi înşelăciune.

13. A nu dori să fii ucenicizat şi să înveţi pe alţii şi să ucenicizezi pe alţii. (Matei 28:18-20)

14. Mândrie. Alt păcat rădăcină, prin care ne convingem pe noi înşine că n-avem nevoie de ceea ce Dumnezeu spune sau ceea ce Dumnezeu promite. Ne considerăm pe noi înşine destul de buni în noi înşine când suntem mândri. Mândria îi conduce pe oameni să se separe de bisericile dumnezeieşti, să se oprească să se roage, să asculte de alte lucruri înainte de Cuvânt, să se iubească pe ei înşişi mai mult decât pe Dumnezeu şi să nu asculte la corectări.
Oricine este mândru în inimă este o urâciune înaintea Domnului. (Proverbe 16:5)

15. A minţi. Toţi mincinoşii (aceia care nu spun adevărul) vor arde în iazul de foc. (Apocalipsă 21:8)

16. A înşela. De câte ori faci altora ce nu vrei să ţi se facă ţie, tu înşeli.

17. Lipsă de dragoste faţă de fraţi. Dacă nu eşti amabil sau nu-ţi pasă de fraţii tăi şi surorile tale în Cristos, tu păcătuieşti.

18. Bârfa şi alte forme de vorbire rea. Acest păcat distruge mai multe biserici decât păcatul sexual. (Matei 18:15-18).

19. Lăcomia. Aceasta înseamnă a mânca mai mult decât este bine pentru viaţa ta de rugăciune şi pentru sănătatea ta. Include de asemenea a te concentra pe mâncare. Este o majoră sursă de lipsă de putere spirituală în biserică şi deşi poate fi respectabilă în ochii unora este ca şi fumatul şi băutura pentru Dumnezeu.

20. Neiertarea. Orice formă de neiertare, incluzând resentimentul şi amărăciunea ne poate costa relaţia noastră cu Dumnezeu şi trebuie să ne pocăim de ea. (Marcu 11:26; Matei 6:14-15)

21.A nu fi voitori să împlinim chemarea lui Dumnezeu în viaţa noastră şi să facem faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai de mult pentru noi ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10)

22. Dragostea de lume.1 Ioan 2:15-17; Relatată la asta, este dragostea de bani care este rădăcina tuturor relelor. 1 Timotei 6:9-10. Dumnezeu vrea ca noi să folosim această lume pentru gloria Lui numai. Când noi o folosim pentru dorinţele noastre egoiste, noi cădem în aceste păcate şi devenim idolatri.

Ce se întâmplă dacă noi nu cunoaştem păcatul nostru?

Întrebarea se ridică natural, ” Dar ce se întâmplă cu cei care nu-şi cunosc păcatele lor? Pot ei să fie mântuiţi?Judecă Dumnezeu pe fiecare după acelaşi standard înalt al Cuvântului Său?”

Răspunsul este că Dumnezeu ne judecă în acord cu cunoştinţa şi ocaziile ivite. Hoţului de pe cruce i s-a promis un loc în ceruri deşi el nu a făcut nimic decât să strige la Isus pentru ajutor. Cu cât mai mult ştim, cu atât mai mult Dumnezeu aşteaptă de la noi. ” Aceluia care i se dă mult, i se cere mult” (Luca 12:47,48). Nu ne putem juca cu păcatul cunoscut. Totuşi Dumnezeu ne iubeşte şi nu are nici o plăcere în a condamna un păcătos. O persoană care se încrede în Isus pentru mântuire (nu în el însuşi) şi Îl iubeşte pe Dumnezeu în acord cu lumina pe care o are nu va fi condamnat din cauza păcatelor de ignoranţă.

Este prin har (lucrarea iubitoare a lui Dumnezeu în vieţile noastre pe care n-o merităm) că suntem mântuiţi (Efeseni 2:8,9). Este printr-o credinţă vie că suntem mântuiţi, nu prin ascultare perfectă a poruncilor legii morale a lui Dumnezeu. Dacă avem o credinţă vie, Îl vom câuta pe Dumnezeu şi prin Duhul vom face voia Lui în acord cu cunoştinţa pe care Dumnezeu ne-o dă. Noi suntem apoi justificaţi chiar dacă am căzut de la gloria lui Dumnezeu. Judecata finală Îi aparţine numai lui Dumnezeu. Dacă punem pe ascultarea noastră şi nu pe lucrarea lui Cristos de pe cruce, atunci cădem în eroarea legalismului şi luptei de a câştiga mântuirea lui Dumnezeu prin eforturile noastre proprii de a ţine legea şi de a ne supune literei Cuvântului lui Dumnezeu.

De aceea, trebuie să realizăm că numai Dumnezeu singur este judecătorul altora. Noi nu suntem chemaţi să facem asta şi trebuie să fim atenţi să nu cădem în cursa de a ne pune pe noi înşine în poziţia de mici judecători. Tu nu ştii sigur despre unul care zice că este creştin şi este ignorant faţă de greşelile lui dacă el este justificat înaintea lui Dumnezeu sau nu. Nu judeca o astfel de persoană. Ar trebui să ne judecăm pe noi înşine în primul rând, cu ajutorul lui Dumnezeu aşa încât să nu fim judecaţi. (1 Corinteni 11:31).

Dacă avem cunoştinţa de la Duhul lui Dumnezeu că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani8:16), atunci nu ar trebui să ne îndoim despre mântuirea noastră de fiecare dată când păcătuim sau de fiecare dată când suspectăm că s-ar putea să fie păcat necunoscut în viaţă noastră. În această situaţie putem să fim încrezători că Dumnezeu ne acceptă – o acceptare care a fost câştigată de Isus şi nu de noi.

Binecuvântarea pocăinţei

Deşi putem spune că pocăinţa este ceva pentru noi să facem, pentru că Dumnezeu ne porunceşte să facem (Fapte 17:30), totuşi ar trebui de asemenea să realizăm faptul că pocăinţa este un dar. Dumnezeu este acela care ne dă acest dar. Fapte 11:18 vorbeşte despre Dumnezeu dând pocăinţa ca să aibă viaţă. Isus a spus” Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu l-a atras Tatăl.” (Ioan 6:44). De aceea, tu nu poţi veni la Dumnezeu în pocăinţă simplu atunci când îţi place. Poţi veni numai atunci când Dumnezeu te cheamă. Păcatul este aşa de distrugător, încît poate să te ducă în iad dacă nu te pocăieşti, şi de aceea acest dar de pocăinţă este o mare binecuvântare. Aduce cu el timpuri de înviorare, prin prezenţa Domnului (Fapte 3:19). Isus a fost trimis ca să ne binecuvânteze, prin a ne întoarce pe toţi de la nelegiuirile noastre (păcate interioare) (Fapte 3:26).

De aceea, aşa cum spune Duhul Sfânt:” ASTăZI, dacă auziţi vocea Lui, nu vă împietriţi inimile ca în rebeliune.” (Evrei 3:7,8). Astăzi este ziua mântuirii. (2 Corinteni 6:2). Iadul este plin de oameni care au spus mereu : ”Nu astăzi, mâine ” . Oamenii care au continuat să spună asta, au spus-o până a fost prea târziu pentru că au murit. Pocăinţa este o binecuvântare pe care ar trebui s-o căutăm. Conduce la bucuria mântuirii- neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Haideţi atunci să-i cerem lui Dumnezeu o mişcare de pocăinţă şi să începem imediat să răspundem la tot ce Duhul lui Dumnezeu ne îndeamnă să facem.

Copyright © Michael Fackerell 2009
www.christian-faith.com/romana

Aveţi permisiunea să duplicaţi şi să distribuiţi gratuit această învăţătură atâta timp cât nu modificaţi nimic din content, inclusiv numele autorului, nota de copyright şi adresa paginii de web.